VerifiedRetail· Founded 2006

Amalbo Consulting Srl

Medicul îngrijeşte, natura vindecă.” Hipocrate Teologia in crestinism, sustine ca relatia dintre fiinta umana si Creatorul ei reprezinta cauza bolilor. Atitudinea omului inzestrat cu vointa libera alege uneori sa se indeparteze de Dumnezeu prin neascultare, astfel ca boala sau suferinta pot marca existenta noastra pe pamant. „Dumnezeu, care a făcut trupul, n-a făcut şi boala, tot astfel cum El, deşi a făcut sufletul, n-a făcut nicidecum şi păcatul” (Sfântul Vasile cel Mare). In acelasi mod, si filozofia Ayurveda trateaza fiinta umana ca pe un intreg: trup, minte si suflet. Dezechilibrul dintre acestea conduce la o sanatate precara si un corp bolnav. Adoptarea şi menținerea unui mod de viaţă înţelept (sau cumpatat in crestinism), amplificarea credinţei şi folosirea rugăciunii ca modalitate de vindecare şi reechilibrare a fiinţei umane, reprezinta una din modalitatile de practica terapeutica in Ayurveda. Asadar, medicina ar trebui studiata si aplicata prin ambele abordari: holistic si reductionist. Organismul uman fiind atat de complex, medicina l-a cercetat impartind intregul in parti tot mai usor de studiat, dar numai o analiza finala de ansamblu, va putea ajuta pe cel suferind in vindecare. Acea analiza care intelege corpul uman ca pe un sistem complex de componente interdependente si interconditionate intre ele, dar si cu alti factori din mediul inconjurator. O ramura foarte importanta a Ayurvedei este fitoterapia. Tradiția de peste mii de ani in urma, a folosirii plantelor in scop terapeutic este o suficientă ”probă a timpului”. Ele reprezinta o sursa de autentica inspiratie pentru gandirea stiintifica actuala. Dorinta noastră este de a servi nevoile dumneavoastra de sanatate cu produse pe bază de plante. Cunostintele stravechi de medicina ayurvedica, bazate pe traiul natural si holistic, imbinate cu cercetarea stiintifica si metode de testare moderne, ne-au ajutat sa alegem produsele HISHIMO PHARMACEUTICALS PVT LTD. “Nu este boala care creează dezechilibru; mai degrabă, boala este un simptom al dezechilibrului.” In fiecare zi realizam ca stim atat de putin despre o natura atat de generoasa, dar suntem increzatori ca drumul pe care suntem este unul bun si, mai mult, nu suntem singuri.

7-day free trial · no credit card

HeadquartersBucuresti, RomaniaEmployees6(1 to 10)Founded year2006Websitebiovitality.roLinkedIn profileLinkedIn

Verified contacts

2

available on Kipplo

LinkedIn employees

6

1 to 10 range

Open roles

—

no listings

Distinct roles

2

indexed titles

Tech stack

1

tools in use

Monthly traffic

—

organic / mo

Sign up free to see all 2 verified contacts at Amalbo Consulting Srl

Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.

Sign up free

Decision-makers and verified team members

2 contacts with verified email or phone · masked until revealed.

Sign up free →

Showing 1 of 2 verified contacts

Top roles at Amalbo Consulting Srl

2 distinct titles indexed · top 2 shown.

  • 1professional medical representative
  • 1regional sales manager

Sign up to unlock all 2 contacts at Amalbo Consulting Srl

Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.

Sign up free

Sign up to reveal 2 verified contacts at Amalbo Consulting Srl

7-day trial · no credit card · cancel anytime · only pay for verified records.

Trusted by sales, marketing, and GTM engineering teams.

Amalbo Consulting Srl | Kipplo Discover