Ato Protection
Societatea ATO PROTECTION este o însumare a cunoștințelor amănunțite privind domeniul securității, coroborate cu o ambiție desăvârșită și cu mai bine de 7 ani de experiență profesională în această arie. Prioritatea noastră este de a îți oferi cele mai eficiente soluții de securitate pentru ca familia, locuința sau afacerea ta să fie întotdeauna în maximă siguranță. Deținem cunoștințele, deprinderile și metodele necesare pentru a preveni și a împiedica în timp util, săvârșirea oricărui eveniment nedorit. Venim în ajutorul tău cu personal bine instruit și competent și cu tehnologii de ultimă generație, care te vor elibera de stresul posibilelor amenințări, pentru ca tu să te concentrezi pe lucrurile cu adevărat importante. Printre serviciile pe care ți le putem oferi, la cel mai înalt nivel de calitate, se regăsesc: pază umană, supraveghere video și intervenție rapidă, pază evenimente, gardă de corp și însoțire VIP, servicii tehnice, analize de risc, consultanță de specialitate. Activitatea societatății ATO Protection este avizată prin Licența nr. 3178/P din 27.12.2018 eliberată de Inspectoratul General al Poliției Române și respectă prevederile legislației specifice în domeniul pazei și protecției (Legea si HG 1010/2004).
7-day free trial · no credit card
Verified contacts
3
available on Kipplo
LinkedIn employees
8
11 to 50 range
Open roles
—
no listings
Distinct roles
3
indexed titles
Tech stack
0
tools in use
Monthly traffic
—
organic / mo
Sign up free to see all 3 verified contacts at Ato Protection
Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.
Decision-makers and verified team members
3 contacts with verified email or phone · masked until revealed.
No verified contacts on record for this company yet.
Top roles at Ato Protection
3 distinct titles indexed · top 3 shown.
- 1co-founder
- 1director general
- 1sales manager
Sign up to unlock all 3 contacts at Ato Protection
Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.
Sign up to reveal 3 verified contacts at Ato Protection
7-day trial · no credit card · cancel anytime · only pay for verified records.
Trusted by sales, marketing, and GTM engineering teams.