Biovitality Romania
Medicul îngrijeşte, natura vindecă.” Hipocrate Teologia in crestinism, sustine ca relatia dintre fiinta umana si Creatorul ei reprezinta cauza bolilor. Atitudinea omului inzestrat cu vointa libera alege uneori sa se indeparteze de Dumnezeu prin neascultare, astfel ca boala sau suferinta pot marca existenta noastra pe pamant. „Dumnezeu, care a făcut trupul, n-a făcut şi boala, tot astfel cum El, deşi a făcut sufletul, n-a făcut nicidecum şi păcatul” (Sfântul Vasile cel Mare). In acelasi mod, si filozofia Ayurveda trateaza fiinta umana ca pe un intreg: trup, minte si suflet. Dezechilibrul dintre acestea conduce la o sanatate precara si un corp bolnav. Adoptarea şi menținerea unui mod de viaţă înţelept (sau cumpatat in crestinism), amplificarea credinţei şi folosirea rugăciunii ca modalitate de vindecare şi reechilibrare a fiinţei umane, reprezinta una din modalitatile de practica terapeutica in Ayurveda. Asadar, medicina ar trebui studiata si aplicata prin ambele abordari: holistic si reductionist. Organismul uman fiind atat de complex, medicina l-a cercetat impartind intregul in parti tot mai usor de studiat, dar numai o analiza finala de ansamblu, va putea ajuta pe cel suferind in vindecare. Acea analiza care intelege corpul uman ca pe un sistem complex de componente interdependente si interconditionate intre ele, dar si cu alti factori din mediul inconjurator. O ramura foarte importanta a Ayurvedei este fitoterapia. Tradiția de peste mii de ani in urma, a folosirii plantelor in scop terapeutic este o suficientă ”probă a timpului”. Ele reprezinta o sursa de autentica inspiratie pentru gandirea stiintifica actuala. Dorinta noastră este de a servi nevoile dumneavoastra de sanatate cu produse pe bază de plante. Cunostintele stravechi de medicina ayurvedica, bazate pe traiul natural si holistic, imbinate cu cercetarea stiintifica si metode de testare moderne, ne-au ajutat sa alegem produsele HISHIMO PHARMACEUTICALS PVT LTD.
7-day free trial · no credit card
Verified contacts
4
available on Kipplo
LinkedIn employees
5
11 to 50 range
Open roles
—
no listings
Distinct roles
4
indexed titles
Tech stack
2
tools in use
Monthly traffic
—
organic / mo
Sign up free to see all 4 verified contacts at Biovitality Romania
Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.
Decision-makers and verified team members
4 contacts with verified email or phone · masked until revealed.
- IV
Ionut Vornicu
Sales Manager · Sales & Business Development
EmailPhone - RT
Roxana Tisca
Reprezentant Medical · Sales & Business Development
EmailPhone
Showing 2 of 4 verified contacts
Top roles at Biovitality Romania
4 distinct titles indexed · top 4 shown.
- 1account manager
- 1reprezentant medical
- 1sales manager
- 1warehouse manager
Sign up to unlock all 4 contacts at Biovitality Romania
Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.
Sign up to reveal 4 verified contacts at Biovitality Romania
7-day trial · no credit card · cancel anytime · only pay for verified records.
Trusted by sales, marketing, and GTM engineering teams.