Booklet Publishing House logo
VerifiedBook and Periodical Publishing· Founded 2000

Booklet Publishing House

La Booklet prindem idei și încercăm să le dăm viață. Uneori ne vin ușor, ca fluturii, alteori scormonim mult până dăm de ceva valoros, folosindu-ne de toate resursele noastre de oameni pasionați de lectură, povești, matematici, limbi străine, științe. Până la cartea pe care o ții în mână sau o citești pe ecranul telefonului mobil sau al laptopului e cale lungă, dar pentru că ne hrănim cu atâtea basme, știm că drumul e mereu înainte, iar încercările ne fac să creștem. Am atins de curând vârsta majoratului, dar am strâns experiențe cât într-o viață de om mare. Ne-am aliat cu oameni la fel de dedicați, autori cu viziune, iar misiunea noastră este de a oferi materiale de calitate – clare și captivante pentru elevi; cuprinzătoare, bine întocmite și ușor de folosit la clasă de către profesori. Ne-ați văzut cu siguranță la cele mai importante târguri de carte (Gaudeamus, Bookfest), cu lansări, activități de lectură interactivă și discuții cu și despre eroii preferați. Pentru că ficțiunea e locul unde ne întâlnim cu voi, cititorii noștri – atât cu cei care ard de nerăbdare să apară ultimul volum din seria preferată, cât și cu cei sceptici sau stângaci, aflați la început de drum. Cu Booklet Fiction si ForTeen aveți ocazia să ne citiți altfel, să glumim, să râdem, să ne emoționăm până la lacrimi, să stăm cu sufletul la gură, să învățăm și, cel mai important – să ne imaginăm.

7-day free trial · no credit card

HeadquartersRomaniaEmployees29(51 to 200)Founded year2000Websitebooklet.roLinkedIn profileLinkedIn

Verified contacts

19

available on Kipplo

LinkedIn employees

29

51 to 200 range

Open roles

no listings

Distinct roles

16

indexed titles

Tech stack

0

tools in use

Monthly traffic

organic / mo

Sign up free to see all 19 verified contacts at Booklet Publishing House

Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.

Sign up free

Decision-makers and verified team members

19 contacts with verified email or phone · masked until revealed.

Sign up free →

Showing 1 of 19 verified contacts

Top roles at Booklet Publishing House

16 distinct titles indexed · top 10 shown.

  • 2managing owner
  • 2sales director
  • 2team leader call center
  • 12d animation generalist
  • 1agent vânzări
  • 1assistant manager
  • 1book editor
  • 1customer service agent
  • 1desktop publishing specialist
  • 1editor in chief
  • +6more titles

Sign up to unlock all 19 contacts at Booklet Publishing House

Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.

Sign up free

Sign up to reveal 19 verified contacts at Booklet Publishing House

7-day trial · no credit card · cancel anytime · only pay for verified records.

Trusted by sales, marketing, and GTM engineering teams.

Booklet Publishing House | Kipplo Discover