Continut Media
Să ne placă ceea ce facem este esenţial pentru noi, dar nu este suficient! Să scrii bine conţinut pentru marketing presupune să te focusezi pe business-ul pe care îl vizezi prin textele tale, să îl înţelegi şi să gândeşti o strategie care să atragă consumatorul. Nu scrii să atingi acele + cuvinte, pentru că nu de texte care nu transmit nimic are nevoie clientul. Cauţi să pui în evidenţă esenţa unei afaceri şi cauţi să subliniezi plusurile pe care le oferă clienţilor săi. Nu este mai puţin important să scrii pe limba publicului pe care afacerea îl are. Pentru toate astea ai nevoie de câteva ingrediente. Cred că cel mai important este să stăpâneşti bine limba în care scrii, să ai capacitatea de a face research de calitate, să urmăreşti să faci din scris o artă pe care să o preţuieşti mai întâi tu, pentru ca ulterior să o pretuiască alţii şi să tratezi cu seriozitate orice subiect, indiferent de clientul care ţi-l încredinţează. Echipa noastră bifează toate aceste aspecte, motiv pentru care partenerii noștri, agenții digitale în cea mai mai parte, rămân cu noi.
7-day free trial · no credit card
Verified contacts
3
available on Kipplo
LinkedIn employees
4
1 to 10 range
Open roles
—
no listings
Distinct roles
3
indexed titles
Tech stack
1
tools in use
Monthly traffic
—
organic / mo
Sign up free to see all 3 verified contacts at Continut Media
Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.
Decision-makers and verified team members
3 contacts with verified email or phone · masked until revealed.
No verified contacts on record for this company yet.
Top roles at Continut Media
3 distinct titles indexed · top 3 shown.
- 1ceo & founder
- 1content writer & team leader
- 1senior communications specialist
Sign up to unlock all 3 contacts at Continut Media
Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.
Sign up to reveal 3 verified contacts at Continut Media
7-day trial · no credit card · cancel anytime · only pay for verified records.
Trusted by sales, marketing, and GTM engineering teams.