Dositracker
Suntem o echipă de fizicieni-antreprenori pasionați, cu experiență de 20 de ani în domeniul dozimetriei individuale, ce are ca principal obiectiv sprijinirea mediilor profesionale din sănătate, industrie și mediu, dar și a populației, în gestionarea eficientă și responsabilă a situațiilor de expunere profesională sau de expunere a populației la radiații ionizante, pentru reducerea acesteia la minimul posibil (conform principiului ALARA de securitate radiologică, As Low As Reasonable Achievable). Fie că abordăm problemele legate de expunerea profesională, fie că ne ocupăm de dozimetria radonului, atitudinea noastră este aceeași: profesionalism, seriozitate și respect pentru oameni. Suntem în permanență la curent cu ultimele noutăți legislative și științifice din domeniu, atât pe plan local, cât și internațional, fiind membri ai organizației europene EURADOS (European Radiation Dosimetry Group) dar și direct conectați la activitatea organismelor internaționale precum Agenția Internațională a Energiei Atomice – IAEA sau Comisia Internațională de Protecție Radiologică – ICRP.
7-day free trial · no credit card
Verified contacts
10
available on Kipplo
LinkedIn employees
10
1 to 10 range
Open roles
—
no listings
Distinct roles
9
indexed titles
Tech stack
0
tools in use
Monthly traffic
1
organic / mo
Sign up free to see all 10 verified contacts at Dositracker
Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.
Decision-makers and verified team members
10 contacts with verified email or phone · masked until revealed.
- RS
Ruxandra Sapoi
Technical Manager · Information Technology
EmailPhone - AN
Alexandra Nacu
Physicist · Science
EmailPhone - AO
Anatol Oprea
Business Development Specialist · Sales & Business Development
EmailPhone - BZ
Bogdan Zorila
Service Engineer · Engineering
EmailPhone - DV
Denisa Valentina Negreanu
Chimist · Science
EmailPhone - MB
Marius Bostan
Vicepresident · General Business & Management
EmailPhone - CC
Codrut Cherestes
CEO · General Business & Management
EmailPhone
Showing 7 of 10 verified contacts
Top roles at Dositracker
9 distinct titles indexed · top 9 shown.
- 2physicist
- 1business development specialist
- 1ceo
- 1chimist
- 1dosimetry consultant and senior support manager
- 1quality manager
- 1service engineer
- 1technical manager
- 1vicepresident
Sign up to unlock all 10 contacts at Dositracker
Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.
Sign up to reveal 10 verified contacts at Dositracker
7-day trial · no credit card · cancel anytime · only pay for verified records.
Trusted by sales, marketing, and GTM engineering teams.