In Pana Mea

Pentru că e pe buzele tuturor, fără a avea vreo legătură, neapărat, cu maşinile şi nici cu orătăniile din curtea bunicii. Pentru că este doar o jumătate de înjurătură, dar nu înseamnă că ar trebui folosită şi de copii. Pentru că pare să aibă o istorie recentă, venită odată cu Revoluţia şi cu dreptul la exprimare în faţa situaţiilor absurde. Pentru că nu ne plac gropile din caldarâm, gata să înghită un elefant şi o căruţă de fonduri de la bugetul de stat. Pentru că ne stau în gât piţipoancele de mall, dar găsim cuviincios doar să râdem de ele, nu şi să le ciufulim când ne apar în cale sau să le suportăm “pe sticlă”. Pentru că mai mergem din când în când şi la teatru şi, în ultima perioadă, am deschis şi vreo carte, nu neapărat de pică. Pentru că nu ne plac emisiunile de la televizor cu oameni falşi care mânjesc vieţile altora şi nici emisiunile care aduc rating doar pentru că există Sexy Brăileanca sau Eva Kent. Pentru că noi ştim că politica nu-şi mai păstrează sensul originar şi că de multă vreme nu mai avem partid sau culoare politică în România. Pentru că nimic nu ne mai uimeşte, nici miniştrii care acceptă ca “atenţie” ţuica cu caltaboş, fără să se strice la stomac, nici politicienii care devin cunoscuţi pentru că greşesc partidul şi în loc de scuze ne oferă exemple de traseism. Pentru că sportul adevărat se mai face doar în divizia D, departe de camerele de filmat şi fotbalul nu-şi mai poate păstra titlul de “sportul rege” doar când patronii de cluburi ajung la mititica. Pentru că ne încăpăţânăm să vorbim la viitor despre ţărişoara noastră nenorocită şi pentru că ştim că bunul-simţ e o virtute. Pentru că ne-am săturat de emisiuni care concurează cu serialul Elodia, fără însă să ajungă la “nivelul” lui. Pentru că suntem o mână de oameni care nu mai credem în alegeri electorale, în alegerea cuvintelor. Cine va vrea, va înţelege. Şi în cele din urmă, pentru că nu rămânem niciodată în pană de idei.