Ong Mare Nostrum
Mare Nostrum este o asociaţie non-profit, apolitică şi independent ecologistă din Constanţa, înfiinţată în 1994, la iniţiativa unor tineri specialişti, din diferite domenii legate de cercetarea marină şi protecţia mediului, care au realizat că ştiinţa singură nu poate rezolva gravele dezechilibre ecologice apărute în regiunea Mării Negre. Misiunea Mare Nostrum Mare Nostrum este o organizaţie deschisă tuturor cetăţenilor preocupaţi de degradarea mediului litoralului românesc, a cărei misiune este de a determina schimbarea practicilor şi atitudinilor actuale ale comunităţilor locale, factorilor de decizie şi altor grupuri de interese, cu cele care asigură conservarea şi utilizarea raţională a resurselor naturale din zona costieră românească. Punând accentul pe parteneriat şi respectul faţă de mediul înconjurător, Mare Nostrum activează în direcţia conştientizării publice, a educaţiei ecologice şi creează presiune faţă de factorii decizionali, pentru protecţia efectivă a mediului Mării Negre şi zonei costiere româneşti.
7-day free trial · no credit card
Verified contacts
5
available on Kipplo
LinkedIn employees
11
1 to 10 range
Open roles
—
no listings
Distinct roles
5
indexed titles
Tech stack
1
tools in use
Monthly traffic
—
organic / mo
Sign up free to see all 5 verified contacts at Ong Mare Nostrum
Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.
Decision-makers and verified team members
5 contacts with verified email or phone · masked until revealed.
No verified contacts on record for this company yet.
Top roles at Ong Mare Nostrum
5 distinct titles indexed · top 5 shown.
- 1asistent proiect
- 1auditor
- 1education department coordinator
- 1executive director
- 1organizatie ecologista neguvernamentala
Sign up to unlock all 5 contacts at Ong Mare Nostrum
Free for 7 days · 50 credits · no card · only pay for verified records.
Sign up to reveal 5 verified contacts at Ong Mare Nostrum
7-day trial · no credit card · cancel anytime · only pay for verified records.
Trusted by sales, marketing, and GTM engineering teams.